Anunțuri Martie 2026
Număr dosar:1565/116/2025, Tribunalul Călărași
Subscrisa Magister S.P.R.L. Filiala București, în calitate de administrator concordatar al debitorului Step One Spedition S.R.L., conform Încheierii civile din 07 noiembrie 2025, pronunţată de Tribunalul Călărași, Secţia Civilă, în Dosarul nr. 1565/116/2025, în temeiul Legii nr.85/2014, anunță depunerea la dosarul cauzei a Planului de restructurare modificat al debitorului Step One Spedition S.R.L.
Prin Încheierea de ședință din 04.03.2026, instanța a admis cererea administratorului concordatar Magister S.P.R.L.-Filiala Bucureşti, desemnat în procedura de concordat preventiv privind pe debitoarea Step One Spedition S.R.L. și a dispus prelungirea cu 30 de zile a perioadei negocierilor si exprimării votului creditorilor asupra planului de restructurare și a dispus, totodată, prelungirea cu 3 luni a măsurii suspendărilor executărilor silite îndreptate împotriva debitoarei.
Creditorii vor vota prin corespondenţă. Comunicarea/transmiterea votului de către creditorii cu drept de vot se va face până la data de 31.03.2026, pentru ca administratorul concordatar să le poată centraliza și cuprinde în Procesul-Verbal, cu încadrarea în termenul limită Pentru comunicare/transmitere vot se va folosi adresa de e-mail office@magistergroup.ro .
Prezentul anunț are drept scop informarea/notificarea tuturor creditorilor debitorului Step One Spedition SRL despre depunerea planului de restructurare modificat aferent procedurii de concordat preventiv.
Planul de restructurare împreună cu toate anexele acestuia pot fi vizualizate ( * strict pentru vizualizare, orice copiere a documentelor/datelor fiind interzisă ) accesând link-ul de mai jos: