Cariere

De ce să te alături echipei Magister Group?

Angajări şi colaborări

Permanent, pentru a veni în sprijinul clienţilor noştri,încercăm să cooptăm colaboratori noi, pregătiţi să facă parte dintr-o echipa tânără, dinamică şi care încearcă tot timpul să exceleze în domeniile şi serviciile pe care le oferă.

O parte din personalul nostru este atestat U.N.P.I.R., echipa fiind formată din persoane specializate în domeniul consultanţei juridice şi serviciilor de insolvenţă. De asemenea, colaborăm cu personal de specialitate juridică (avocaţi) şi economică (experţi contabili) în raport cu specificul şi cerinţele fiecărei societăţi consiliate sau aflată în procedura de insolvenţă comercială.

Fie că eşti absolvent sau specialist, grupul M.A.G. oferă diferitelor persoane interesate posibilitatea unei poziţii de start, dar şi stimularea dezvoltării personale.


Oportunităţi pentru absolvenţi şi specialişti

În vederea extinderii MAGISTER S.P.R.L. suntem interesaţi de o colaborare cu practicieni în insolvenţă stagiari/definitivi sau avocaţi din judeţele Hunedoara, Arad, Caraş-Severin şi Timiş pentru un parteneriat solid şi un nou început.

Grupul M.A.G. încurajează evoluţia profesională a absolvenţilor şi îi pregăteşte pentru sarcini viitoare, în vederea gestionării cazurilor din portofoliu. Dorim să oferim o multitudine de provocări şi perspective de dezvoltare profesională pentru specialiştii în domeniul juridic sau economic foarte bine pregătiţi. Dacă vrei şi tu să contribui la dezvoltarea grupului M.A.G., alătură-te nouă.

Tot ce trebuie să faci este să ne trimiţi CV-ul tău actualizat pe adresa de email office@magistergroup.ro.

Sediile noastre

Pentru a ne contacta sau pentru a vă răspunde diverselor întrebări legate de serviciile noastre, vă rugăm să folosiţi formularul de contact.

Strada Horia, Numarul A7,
Resita, Caras-Severin

Strada Constantin cel Mare, nr.8,
Timisoara, Timis

Strada Cicero, nr.48,
Drobeta Turnu Severin, Mehedinţi

0355 429.353

office@magistergroup.ro
consultanta@magistergroup.ro
insolventa@magistergroup.ro

Trimite-ne mesajul tău



    CONSULTANTĂ JURIDICĂ ONLINE
    Solicitaţi o consultanţă juridică online completând formularul nostru!